

În era tehnologiei, sănătatea emoțională primește o atenție tot mai mare, iar meseria de Coach de Emoții Online devine o resursă valoroasă pentru cei care doresc să-și descopere și să își gestioneze mai bine stările emoționale.
În era digitală conectarea online devine din ce în ce mai utilizată, însă nu sunt excluse nici sănătatea mentală și emoțională. Meseria de Coach de Emoții Online reprezintă o resursă importantă pentru cei cărora le pasă de bunăstarea lor emoțională și caută îndrumare în mediul virtual. Un coach de emoții online este un profesionist ce devine un ghid de încredere pentru toți cei ce doresc să exploreze, înțeleagă și să își transforme emoțiile într-un motor puternic pentru o viață echilibrată.
Un Coach de Emoții Online este un profesionist specializat în ghidarea și sprijinirea indivizilor în procesul de gestionare și înțelegere a stărilor emoționale, dar și în ceea ce privește dezvoltarea lor personală și profesională. Acest tip de coaching se desfășoară în mediul virtual, oferind acces clienților chiar și de la distanță, prin intermediul unor platforme online, cum ar fi sesiuni video, mesaje text sau orice altă modalitate de comunicare la distanță.
A fi Coach de Emoții Online înseamnă a avea drept scop principal ajutorul indivizilor în explorarea și înțelegerea emoțiilor pe care le au. Prin intermediul unei abordări personalizate nevoilor individuale, coaching-ul devine un ghid nescris în evoluția persoanelor, călăuzindu-le acestora calea spre succes.
Printre rolurile pe care un astfel de coach le îndeplinește, putem regăsi oferirea sprijinului și îndrumării în identificarea și gestionarea diferitelor emoții. Totodată, profesionistul introduce și încurajează practicile de mindfulness și meditație pentru reducerea stresului. Utilizând tehnici de comunicare, acesta crează un spațiu sigur de înțelegere a experiențelor emoționale pe care clienții le trăiesc.

Coaching-ul de emoții online implică îndrumare, susținere și ghidare în gestionarea și înțelegerea stărilor emoționale ale individului prin intermediul sesiunilor de coaching efectuate online. Acest proces implică diverse strategii pentru a contribui la îmbunătățirea sănătății emoționale a persoanei.
Rolul unui coach de emoții online este unul deosebit de important, contribuind la creșterea și dezvoltarea indivizilor atât din punct de vedere personal, cât și profesional. Printre rolurile cheie pe care le joacă un astfel de coach putem enumera:
În primul rând, un coach de emoții online te ghidează în procesul de autocunoaștere. Astfel, cu ajutorul acestei persoane, clienții vor descoperi mult mai ușor care sunt interesele și pasiunile pe care le au, ce abilități dețin și totodată ceea ce le place, respectiv ce nu le place să facă.
De asemenea, îmbunătățirea abilităților de comunicare și conectare emoțională este tot unul dintre rolurile unui astfel coach. El colaborează cu oamenii în definirea și stabilirea obiectivelor personale, oferindu-le sprijin în elaborarea unui plan de acțiune pentru atingerea acestora. Prin învățarea și practicarea comunicării, coaching-ul online sprijină construirea relațiilor sănătoase și autentice.
Din activitățile zilnice ale unui coach de dezvoltare personală nu lipsește nici oferirea unor tehnici specifice pentru a face față anxietății sau depresiei, contribuind astfel la îmbunătățirea stării generale de bine.
Emoțiile sunt reacții automate (semnale electrochimice care curg în tot corpul nostru, într-un ciclu nesfârșit), mai intense și de durată mai scurtă (trei- șase secunde), pe care le avem față de ceva anume (percepțiile noastre despre lume - realitatea exterioară).
Emoțiile au întotdeauna un obiect, un declanșator: ne este frică de șerpi, suntem triști când am pierdut pe cineva, suntem furioși pe cel care s-a așezat la coadă în fața noastră, ne simțim dezgustați de un anumit aliment, etc. Ele pot fi declanșate de un obiect, o persoană, o situație sau chiar o amintire, dar întotdeauna are un declanșator.
Astflel că, orice emoție sănătoasă are un declanșator – un eveniment intern sau extern – și este despre ceva anume: are un obiect.
Sunt situații când emoțiile ancorate în trecut sau viitor pot funcționa și fără un declanșator anume, ele fiind mai degrabă emoții nesănătoase. Să luăm ca exemplu frica, orientată spre trecut sau spre viitor:
Frica poate să fie orientată spre trecut și atunci este rezultatul unei traume. Persoanele care au avut un accident auto, și au reușit să fie conștiente de ceea ce s-a întâmplat, rămân cu o sensibilitate. Dacă, spre exemplu, mașina în care se aflau, a fost lovită din partea din dreaptă, de fiecare dată când vine o mașină din partea dreaptă, au o reacție de apărare pe care nu o putem controla. (sursa: https://go2coaching.ro/echilibru-emotional-prin-coaching/ )
Psihologul american Robert Plutchik a creat în 1980 „roata emoțiilor”, care e formată din opt emoţii fundamentale şi opt emoţii complexe, formate din câte două emoţii fundamentale. Emoţiile fundamentale pot fi observate pe cercul al doilea din imagine, pe când emoţiile complexe sunt cele trecute pe fundal alb: optimism, dragoste, supunere, înfiorare, dezaprobare, remuşcare, dispreţ şi agresivitate.
Combinarea emoțiilor în roata emoțiilor: psihologul Robert Plutchik a construit „roata emoțiilor” formată din culori diferite care să desemneze câte o emoție specifică. În funcție de coloratură, emoțiile sunt mai apropiate unele de altele (exemplu: o emoție de culoare portocaliu deschis este mai apropiată de o emoție colorată în portocaliu închis, față de una cu albastru).
Emoțiile pot fi combinate pentru a forma sentimente diferite, precum culorile pot fi amestecate pentru a crea alte nuanțe. Conform acestei teorii, emoțiile mai elementare se comportă ca niște blocuri, a căror amestecuri creează emoții mai complexe. De exemplu, emoțiile de bază cum ar fi bucuria și încrederea pot fi combinate pentru a crea dragostea.

Profesia de Coach de Emoții Online pentru elevi este esențială în procesul de creștere și formare a noii generații. Prin ghidare atentă, sprijin necontenit, comunicare eficientă și încurajarea dezvoltării personale, acești profesioniști conturează un viitor mult mai conștient și plin de realizări pentru clienții lor.
Un Coach de Emoții Online nu doar abordează stările emoționale, ci și oferă instrumente și strategii pentru a le transforma în resurse puternice pentru dezvoltare personală. Astfel, conectarea virtuală poate deveni un mediu propice pentru dezvoltarea emoțională și personală.